Picnic de vară

Opinia specialișilor

Imagine reteta: Picnic de vară

Este sezonul lor, sezonul picnicurilor. Noi urmăm câteva reguli simple: să fie simplu, să fie rapid, să fie instagramabil. Dar pentru mai multe ponturi, vă invităm să citiți materialul pregătit de Mihai Găteste:

În copilărie mergeam des la picnic (sau mai degrabă la „iarbă verde”) – era activitatea principală de vară în fiecare sfârșit de săptămână în care era soare și frumos. Am crescut în Petrila și Petroșani, chiar lângă munte, așa că în weekend toată lumea făcea la fel. Planul era stabilit cu câteva zile înainte și se executa aproape de fiecare dată la fel: fiecare familie aducea câte ceva de mâncare: sandvișuri pentru când ajungeam și mici pentru pus pe grătar după-amiază. Sticlele de suc și de apă mergeau direct în pârâul rece lângă care ne așezam. Tot acolo mergea și un pepene mare (la noi pepenele e negreșit lubeniță), care se păstra rece pentru desert. Am păstrat obiceiul și de când m-am mutat în București, deși nu la fel de des, și cu un meniu destul de diferit; am fost de câteva ori la picnic în Herăstrău (în Grădina Japoneză) și în parcul Mogoșoaia.

Mi se pare cel mai potrivit să pregătesc mai toată mâncarea cu o zi sau chiar două înainte, ca în ziua de picnic doar să ambalez totul în caserole și să plecăm cât mai repede la iarbă verde. În trusa de picnic (și în rucsac, că parcă niciodată nu încape totul în trusa de picnic) mai iau cu mine și o limonadă (eu am făcut o limonadă cu zmeură de data asta), apă, șervete de bucătărie, tacâmuri și cremă de soare. Pătura pe care o luăm e una care a văzut „iarba verde de acasă” la fel de des ca pe cea din București, are vreo 30 de ani, dar se ține la fel de bine. Resturile le pun în punga în care aduc feliile de pâine, ca să le iau ușor după mine gând plec și gata. Doar pârâul rece ce ne mai lipsește.

Revenind la mâncare, mai jos găsești o variantă de meniu de picnic care merge pregătit cu o zi înainte (în afară de sandviș și de tăiatul fructelor, care ar trebuie asamblate chiar înainte să pleci). Meniul e suficient pentru 2 persoane, dar, dacă dublezi cantitatea de pastă de Chorizo și faci încă 2 sandvișuri, poți să mai inviți doi prieteni. Deși, dacă îți place chorizo-ul la fel de mult cum îmi place mie, nu o să vrei să-l împarți cu nimeni :) Chorizo e preferatul meu dintre toate mezelurile - gustul de paprika afumată merge perfect și în pizza, paste sau în mâncărica clasică de cartofi

MENIUL:

Sandviș cu Salam de Sibiu Agricola și dovlecel

Crostini cu pastă de Chorizo Agricola și fistic

Crostini cu hummus

Salată de fenicul

Salată de fructe cu sirop de vin alb și soc

 

Ingrediente

Pentru pasta de Chorizo cu fistic:

Pentru sandvișul cu Salam de Sibiu:

Pentru salata de fenicul:

Pentru humus:

Pentru salata de fructe cu sirop de vin alb și soc

 

Pentru pasta de Chorizo, taie salamul în bucăți de 1-2 cm și pune-le într-un robot de bucătărie împreună cu uleiul de măsline, fisticul și ardeiul iute (dacă folosești) și amestecă-le bine până se transformă într-un soi de pastă, dar nu foarte fină.

Pentru sandviș, taie pâine în două jumătăți egale pe lungime și unge ambele fețe cu unt sărat. Așază o frunză de salată, apoi mozarella tăiată în felii de 1 cm (dacă folosești), apoi așază feliile de salam alternativ cu feliile de dovlecel. Acoperă totul cu o altă frunză de salată și așază deasupra cealaltă jumătate de pâine și apasă bine.

Pentru salata de fenicul, spală bine feniculul și taie „tulpinile” care ies din el (împreună cu frunzulițele verzi). Taie feniculul pe lungime în două jumătăți egale și apoi taie felii de ½ cm. Amestecă feniculul tăiat cu uleiul de măsline, semințele de chimen și sare și lasă-l deoparte.

Pentru humus, adaugă toate ingredientele (în afară de apa din conservă, sare și zeama de lămâie) și amestecă bine. Adaugă puțină apă din conservă și amestecă până se obține o pastă fină și moale (adaugă câtă apă este nevoie pentru a ajunge la consistența pe care o vrei). Adaugă sare și zeamă de lămâie, după gust.

Pentru salata de fructe, pune într-o cratiță vinul, zahărul, zeama și coaja de lămâie și 100 ml apă și adu amestecul la fiert pe foc (amestecă din când în când ca să se dizolve mai repede zahărul). Lasă să fiarbă amestecul 7-8 minute, apoi ia cratița de pe foc și adaugă siropul de soc. Lasă cratița deoparte să se răcească siropul (cam 30-40 de minute durează). Taie caisele în 4 sau 6 bucăți, în funcție de cât de mari sunt, taie căpșunele în 2-4 bucăți, în funcție de cât de mari sunt, taie pepenele galben în bucăți de 1-2 cm. Amestecă toate fructele într-un castron/caserolă și adaugă siropul deasupra.

Și hai la picnic :)

Scris de:

July, 2022

Fii la curent cu noutățile Agricola

x