Avicola este locul în care are loc recoltarea, sortarea, marcarea şi ambalarea ouălor care ajung la tine pe masă. Iar pentru a ne asigura că-ți oferim cele mai bune produse, acordăm o deosebită atenție procesului de creştere și bunăstării păsărilor, precum și producției furajelor cu care sunt hrănite.
Astfel reuşim cu succes să oferim o viaţă bună şi sănătoasă miilor de găini crescute la sol și în libertate, pentru ca ele să ne ofere ouă proaspete, de primă clasă.
Avicola Lumina gospodăreşte 18 hale de găini care depun ouă, dispuse pe o suprafaţă de 20 de hectare. Acestea au fost modernizate în 2012, pentru a răspunde exigenţelor Uniunii Europene privind spaţiul de mişcare şi gradul de libertate al fiecărei păsări.
Capacitatea de producţie a ouălor pentru consum a urcat la 75 de milioane pe an, iar sortarea şi ambalarea acestora se face la o capacitate de 45.000 de ouă pe oră, cu cea mai nouă generaţie de echipamente.
Hrana păsărilor e asigurată integral de noi, după un reţetar propriu.
Avicola Lumina produce un nou sortiment de ou cu impact în menţinerea sănătăţii consumatorilor prin calitățile sale nutriţionale îmbunătăţite pe cale naturală.
Prin acest proiect, urmărim să obţinem la Avicola Lumina (IMM) ouă îmbogăţite natural, pe cale nutriţională, cu carotenoizi (în principal luteină şi zeaxantină) care pot sa ajute la prevenirea apariţiei DM, respectiv un nou sortiment de ou cu rol de aliment funcţional.
Pentru acest tip de aliment funcțional există piaţă de desfacere, dovada fiind Analiza pieţei din Planul de afaceri.
În România nu există un brevet privind obţinerea de ouă îmbogăţite în carotenoizi, iar la nivel internaţional singurul brevet identificat referitor la ouăle îmbogăţite în luteină a fost obţinut de Kaw et al (SUA, 2010, nr. 7758884 B2), carotenoidul din formula nutriţională fiind extras din gălbenele.
Valorificarea subproduselor rezultate de la fabricarea vinului în calitate de antioxidanti naturali pentru reţetele găinilor ouătoare îmbogăţite în acizi graşi polinesaturaţi.
Există şi opţiunea înlocuirii antioxidanţilor sintetici din furaje cu antioxidanţi vegetali bogaţi în diferite substanţe cu capacitate antioxidată.
Subprodusele obţinute din tehnologia de procesare a vinului se numără printre antioxidanţii naturali care prezintă proprietăţi antioxidante deoarece au un nivel foarte ridicat de polifenoli şi de acid citric.
Mai multe studii arată că, atât tescovina obţinută din fermentaţia strugurilor cât şi extractele din seminţe de struguri au o capacitate de antioxidare puternică. Având în vedere volumul mare de subproduse obţinut în urma procesării vinului în Europa şi al riscului de mediu semnificativ pe care îl reprezintă aceste deşeuri procesate, considerăm că este o soluţie eficientă folosirea acestora în furajele destinate păsărilor şi animalelor.
La Avicola Lumina suntem o echipă de oameni tineri şi gospodari, preocupaţi să livrăm cumpărătorilor noştri ouă proaspete și de calitate.
Ne caracterizează grija, meticulozitatea şi dăruirea pentru munca şi gospodăria noastră.
Director General
Director Economic