Oul și beneficiile lui

Versatilitatea oului în bucătărie: beneficii pentru sănătate și rețete delicioase pentru toate mesele zilei

Care este cel mai versatil ingredient, după sare? Ne întâlnim cu el la micul dejun, ne acompaniază la prânz și uneori ne revedem chiar și la cină. Ne surprinde cu deserturi inedite, cu gustări fresh și este present în felurile principale ca nimeni altul. Desigur că vorbim despre ou. Oul este un ingredient extrem de versatil în bucătărie, adăugând valoare nutrițională și gust unei game largi de preparate. Ne-am propus să explorăm împreună beneficiile sale pentru sănătate și să descoperim idei inspirate pentru rețete cu ou pentru fiecare masă a zilei.

ou2 | Agricola - Neam de gospodari

Indiferent dacă este fiert, prăjit, omletă sau copt, oul se poate adapta la o varietate de rețete și tehnici de gătit. De la micul dejun sănătos până la deserturile dulci, oul este un ingredient esențial care aduce gust și textură rețetelor. Mai mult decât atât, oul este o sursă excelentă de proteine, vitamine și minerale. Deși aspectul nu impresionează neapărat, ouăle sunt «pachete» dense de nutrienți care pot adăuga o valoare nutritivă semnificativă în dieta noastră.

  • Bogat în proteine: Ouăle sunt o sursă excelentă de proteine de înaltă calitate, esențiale pentru construcția și repararea țesuturilor din corp.
  • Conținut bogat de vitamine și minerale: Conțin o varietate de vitamine și minerale esențiale, inclusiv vitaminele B (B2, B5, B12), D, E, fosfor, seleniu și iod.
  • Ochi sănătoși: Sunt o sursă bună de luteină și zeaxantină, 2 antioxidanți care pot ajuta la protejarea ochilor împotriva deteriorării cauzate de vârstă.
  • Sănătatea creierului: Conțin colină, o substanță nutritivă importantă pentru dezvoltarea creierului și funcționarea normală a acestuia, joacă un rol important în dezvoltarea cerebrală prenatală și poate ajuta la prevenirea pierderii de memorie legate de vârstă.
  • Sănătatea inimii: Deși au fost criticate în trecut pentru conținutul lor de colesterol, studiile recente ne arată cum colesterolul din ouă nu are același efect asupra nivelului de colesterol din sânge ca alimentele bogate în acizi grași saturați. În plus, ouăle conțin HDL (sau „colesterol bun”), care poate ajuta la protejarea sănătății inimii.
  • Sursă bună de Omega-3: Unele ouă sunt bogate în acizi grași omega-3, care pot avea beneficii pentru sănătatea inimii și funcția cerebrală.

ou3 | Agricola - Neam de gospodari

Mic Dejun: Ouă Poșate

Cum pregătim ouăle poșate: simplu. Se umple o cratiță mică cu apă și se adaugă oțet alb. Se lasă apa să ajungă la fierbere, apoi se reduce temperatura până când apa fierbe ușor. Se sparg Ouăle Inimoase, fiecare ou într-un bol mic. Apoi se creează un vârtej în apa din oală cu ajutorul unei linguri și se lasă cu grijă un ou în mijlocul vârtejului. Se poșează oul timp de aproximativ 4 minute pentru un gălbenuș lichid sau 5-6 minute pentru un gălbenuș mai copt. Se scoate oul cu o spatulă cu găuri și se scurge pe un prosop de hârtie. Se prăjesc câteva fire de sparanghel și feliuțe de prosciutto în tigaie apoi se montează toate elementele pe o felie de pâine prăjită. Pentru un twist de gust și savoare inedită, schimbă prosciutto cu câteva feliuțe de Ghiudem.

ou4 | Agricola - Neam de gospodari

Prânz: ramen cu legume și ou

Această rețetă este perfectă pentru un prânz sănătos și satisfăcător sau pentru un brunch tematic. Pentru ramen, se pregătesc Ouă Ochioase. Se fierb ouăle timp de aproximativ 7 minute pentru un centru parțial lichid, apoi se scufundă în apă rece imediat după fierbere pentru a opri procesul de gătit și a le face mai ușor de curățat. Într-o oală mare, se adaugă supa de pui sau de legume pregătită anterior, sos de soia și ghimbir și se lasă să fiarbă. Se adaugă ciuperci shiitake și morcovi și se lasă să fiarbă la foc mic timp de 10 minute. În altă oală, se fierbe apa și adaugă paste de ramen, lăsând să fiarbă 3-4 minute. Se împarte ramenul gătit într-un castron, se toarnă supa cu legume peste ramen, se adaugă ouăle fierte și curățate, tăiate pe jumătate. Se presară ceapă verde și se stropește cu ulei de susan.

ou5 | Agricola - Neam de gospodari

Desert: New York Cheesecake

Pentru un desert dulce, am ales un cheesecake. Ouăle adaugă o textură aerată și o culoare frumoasă prăjiturii. Blatul se confecționează imediat prin blenduirea biscuiților, îmbinarea mixului cu unt topit și presarea pe fundul unei tăvi rotunde a aluatului. Apoi se pune la cuptor timp de 6-8 minute. Se amestecă cremă de brânză cu zahăr și se adaugă 6 gălbenușuri de Ouă Chef, vanilie și smântână. Crema se adaugă peste blatul de biscuiți și se dă la cuptor (165 grade) pentru 35 minute. Se ornează cu sos de fructe sau compot.

Versatilitatea oului în bucătărie, împreună cu beneficiile sale pentru sănătate, îl fac un aliment de nelipsit în dieta noastră. Fie că ne începem ziua cu un mic dejun sănătos cu ouă, savurăm un prânz nutritiv sau ne bucurăm de un desert dulce, toate sunt îmbogățite cu puterea nutrițională a oului. Ele sunt o sursă excelentă de vitamine, proteine și omega-3, contribuind la o dietă echilibrată și sănătoasă. Indiferent de modul în care le preferăm, fie fierte, prăjite sau în prăjituri, rămân o alegere excelentă pentru orice masă. Fii cu ochii pe paginile noastre de social media și spune-ne tu cum preferi să te bucuri de acest super-aliment.