10 minute
120 minute
130 minute
2
mediu
Reteta face parte din Ghidul de alimentatie echilibrata si dezvoltare armonioasa a Asociatiei ,,Agricola Neam de Gospodari”
Ingrediente:
✓ 600 g piept de pui Puiul Fericit, fără piele și os
✓ 50 g ceapă verde
✓ 100 g ardei capia
✓ 300 g morcovi
✓ 250 g conopidă congelată
✓ 200 ml bulion din roșii
✓ 30 ml ulei din sâmburi de struguri
✓ 200 g varză roșie
✓ Oțet de mere
✓ 5 g mărar
✓ 30 ml ulei de măsline
✓ 50 g miez crud de semințe de floarea-soarelui
Morcovii se taie rondele mari și se fierb într-o crăticioară. Când sunt fierți, se adaugă conopida decongelată, se mai dă un clocot și apoi se transformă totul în piure, cu ajutorul blenderului. Se asezonează cu sare.
Carnea de pui Puiul Fericit se toacă și se înăbușă în apă și ulei din sâmburi de struguri. Se adaugă ceapa verde tăiată fin, ardeiul capia cubulețe, iar când acestea sunt pătrunse, se toarnă bulionul de roșii. Se condimentează și se pune într-un vas termorezistent.
Deasupra se așază piureul de morcov și conopidă și se coace „plăcinta” în cuptorul preîncălzit la 170 °C, timp de 30-45 de minute, până se rumenește frumos.
Cât timp se coace plăcinta, pregătește salata: varza roșie tăiată fin se stropește cu oțet de mere (sau suc de lămâie), se adaugă mărar, sare, piper proaspăt râșnit, ulei de măsline și miez crud de semințe de floarea-soarelui.
???? Salata de varză se condimentează chiar înainte de servire, pentru a evita oxidarea și înmuierea legumelor.
Mai multe retete poti gasi aici.